Tacerea lui Dumnezeu, muzica suferintei mele

scris de Vali Balcan

Viaţa nu are definiţie. Se întâmplă. Uneori o controlez şi mersul e grav, oribil. Nu mă plâng. O duc bine. Luptele mele sunt la limita puterii de care dispun.

Uneori simt nevoia să împărtăşesc viaţa şi în clipele acelea oamenii cred că aberez şi că sunt un ţignit. Sunt momentele mele de luciditate perfectă. Sunt momentele în care încerc să alerg în dorinţa unui adevar, unui răspuns, unei noi alegeri.

Sunt ceea ce trăiesc. Poate eşec. Poate doar o clipă în care Cerul tace. Eşecul ca stare de simţire este gradul ridicat de febră în care te zbaţi, ameţit de remuşcările căderii în neant, între faptul deja împlinit şi urmarea noii decizii. A lamenta astfel la trecutul prostesc nu aduce mai mult de o naivă decizie de a eşua din nou. Oare poţi cădea mai jos de minus infinit?

Remedierea poate fi starea în care simţi briza rece a realităţii. Viaţa te-a scuipat şi ţi-a otrăvit aerul şi îţi oferă doar idei şi zbateri neputând oferi singură o altă cale, albă. Mă zbat şi lovesc pustiul, acel loc de nefiinţă, minus Dumnezeu. Dovedesc doar o caldă zâmbire în încăpăţânarea veştilor că sunt un ratat, că viaţa m-a respins, că alţii au ales viitorul meu care şi aşa este un eşec continuu… Sunt acum în netimp şi caut acea atingere care înmulţită cu vidul ce sunt să însemne 1. Acţionez stângaci şi chiar tâmpesc; păcătuiesc şi mă afund în bezna rece. Mă ridic şi aleg să păşesc fără reţinere în abis. Nu-mi mai pasă de consecinţe. Am pierdut totul. Ce poate fi mai rău decât sărutul diavolului pe chip?

Nu am decizii propice de făcut. Mă mişc şi voi atinge zidul cu fruntea. Sângerând voi înţelege că ceea ce sunt nu va găsi lumina, şi că paşii sunt coduşi de iluzia că există un alb. Poate Dumnezeu să mişte zidul şi să facă lumină? Să zdrobească toată mândria paşilor mei şi să nască o nouă lamentaţie în care tăcerea să pună pecetea schimbării? Tăcerea lui Dumnezeu, muzica suferinţei mele.

Am prea multe întrebări începute dar neterminate. Alerg şi mă frâng în mii de bucăţele. Şi când încep să adun părţile din mine îmi dau seama că bucăţelele sunt mai mari şi devin tot mai mari, dar mai puţine…
Probabil că mă voi destrăma până când voi deveni un întreg, un întreg din mii de bucăţele.
Nu-i uşor să te laşi prelucrat de El, dacă asta e mâna Lui. Şi dacă El lucrează atunci accept, şi aştept şi alunec încet către ceva ce nu înţeleg. Liniştea Lui nu-i la fel ca şi cea din lumea mea şi cred că asta vrea să-mi arate…

Vreau acum să înţeleg că Isus e totul şi astfel nu mă tem de eşec. Pentru mine eşec înseamnă să rămân acolo în mocirlă. Poate sunt negru şi căzut, dar am o ţintă. Am încă ochii verzi deşi ranit, şi din ei există viaţă şi dragoste. Nu sunt perfect, dar trăiesc o viaţă dependentă de Divinitate, o viaţă a alegerilor lui Dumnezeu.
Astăzi ştiu că iubirea lui Hristos e viaţă şi că departe de El e noapte, păcat. Acolo jos voi învinge. Acolo jos El a ales pentru mine. Poate acum sunt în iad. Dar ştiu că e nevoie să trec prin iad ca să înţeleg paradisul.

Comentarii

• intr-adevar, de multe ori tb sa trecem prin iad pt a aprecia ce este raiul…superb articolul!

  de joy
  scris pe 27 August 2007
• Chiar nu este usor sa treci prin esecuri, sau sa te lasi prelucrat de El, dar aceste experiente te apropie mai mult de El. Prezenta Lui te face sa uiti de suferinta si te ajuta sa lupti pt castigarea paradisului, chiar de aici din mocirla.
  (Vali ce critica sa-ti fac?? este super super articolul FELICITARI)

  de ozana :)
  scris pe 28 August 2007
• 1. se scrie ticnit nu tignit.
  2 de ce actionezi stangaci ? care e motivatia pentru care starea de lehamite sufleteasca incepe sa isi piarda scarba in ochii tai ?
  3. de ce vrei sa intelegi ? de ce nu poti sa intelegi ? ce te opreste si te face sa iti doresti cunoasterea ?

  1.1 Nu te lasa sa`ti furi albastrul din ochi

  de H
  scris pe 29 August 2007
• imi pare rau Haos. nu am avut pe nimeni sa-mi corecteze eseul. Stangacia e umanul din noi, e tipicul fiecarui suflet care incearca sa iubeasca Hristosul. E oarecum primul Adam al nostru, care prin dorinta lui de intelegere a cazut. Poate aceeasi dorinta o port, de a sti. Privesc diferit. Nu pot doar intelege, trebuie sa caut, sa cercetez. Chiar Hristos spune “cautati” “cercetati scripturile pt ca voi nu le cercetati si de aia va rataciti”. Nu pot doar accepta pt ca albastrul Dumnezeu l-a pus in mine. Poate nu intelegi Gabi, dar acolo jos, El a ales pt mine. Eu eram stangaci.

  de vali
  scris pe 1 September 2007
• E un articol care are o substanta foarte bine inchegata… iti da o oaza de alb… de lumina rasfranta, timida care iti incalzeste mintea. Felicitari!

  de Roxana
  scris pe 4 September 2007
• raspunzand la intrebarile pe care viata le ridica,de fapt ii contesti cererile.valiriu, esti tare ,fratele meu..

  de claus
  scris pe 18 September 2007
• E superb :X :X :X :X :X :X :X :X :X :X o:-)

  de AnDrA
  scris pe 29 September 2007
• super….>:D

  de simona
  scris pe 30 September 2007
• vali,sunt mandra de tine…foarte fain articolul ;)):D iti las un citat din cartea “Cand cerul tace”, o carte care mi-a placut mult de tot. Citatul zice asa: “Isus a refuzat sa raspunda la ‘de ce-ul’ suferintei, pentru ca nu aceasta este cea mai importanta problema. Problema cea mai importanta este atitudinea noastra in fata suferintei si mesajul pe care-l gasim in ea”…suferinta personala e si universala [toti avem aceleasi temeri si framantari], asa ca… come on board, I am the captain:D

  de bitter/sweet[Lav]
  scris pe 4 December 2007
• Cadere - orgolii desarte ucizi si totusi inalti harul la culme,
  Cadere - carare-n noroi si plins si durere si fiere…
  urasc gustul tau, dar iubesc inaltarea ce vine pe urma,
  atunci cind zdrobit, pasul meu spre soare paseste din umbra.
  Ma doare cind lutul si praful nevolnic din mine,
  cu haos, cu vint si-ntuneric loveste Isuse in tine,
  si totusi, Iubire lovita, doar tu imi astimperi durerea,
  ma legeni cu alinul crescut intre spini, rasari izbavirea.
  Un bulgar de tina sa loveasca cu negru pacat piroane in mina Divina?
  si totusi, Cuvintul in jertfa innaltat sa cinte refrenul “Sa fie Lumina”!
  ma ridic inc-odat, din cenusa si scrum, farima zdrobita dar vie
  si cresc ca un rod cu singe stropit, mladita curata in vie…
  O,Cruce pututa-i sa acoperi cu flori groapa caderilor mele?…
  mireasma de pace si dor…ce har!
  maretul har… in locul durerilor grele…

  de iuliana
  scris pe 21 February 2008