Decizii mici si decizii mari

scris de Sara Mitrea

„Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” Proverbe 3:5

Decizii? Uite, emoţia fiecărui cuvânt şi idee pe care aleg să le scriu sau nu pentru a formula acest articol. Grele decizii… Ceva banal despre decizii: tot ce faci reprezintă o decizie. De câte feluri sunt deciziile noastre? Decidem noi şi pentru alţii? Ce face ca o decizie să fie mare sau mică? Putem evita deciziile? Care este secretul unor decizii (consecvent) bune? Ce se poate face dacă am luat decizii greşite totuşi?
Indiferent dacă ne referim la experienţa istorică a popoarelor sau la cea individuală a unor persoane cu experienţa cunoscută - deciziile luate sub presiunea evenimentelor, din ambiţie şi aroganţă, sub impresia mediului sau a curentelor la modă au fost fatale şi au risipit valori câştigate cu trudă producând amărăciune şi lecţii umilitoare.

Aceste decizii au devenit memorabile pentru că au deviat destinul celor mai mulţi generând războaie şi rupturi, conflicte şi tragedii. Din păcate ele au devenit importante sau mari tocmai datorită acestor efecte considerabile care le-au urmat. Eu cred că cei mici şi cei mari ar trebui să recunoască această morală a istoriei de până acum: nu suntem eficace la decizii mari. Ar fi ceva şanse la deciziile mici. Dar ele sunt “mici”, “nu contează”, “mai pot aştepta”, “nu ne afirmă sau reprezintă suficient”, ”nu produc adrelanină, nu sunt eroice”- şi lista poate continua pentru că avem într-adevăr multe scuze ca să le ignorăm sau să tratăm mecanic şi inconsecvent. Fără să fim patetici este evident totuşi că evitarea decizilor mici (în care am putea fi eficace fără “noroc” sau magie) acumulează o presiune subtilă ce ne expune unor decizii mari inevitabile şi astfel ajungem în zona în care suntem total incompetenţi, zonă în care avem nevoie de minuni supranaturale, zona deciziilor mari.

Lenea sau ezitarea este un fenomen foarte asemănător cu muzica uşoară: multe strofe, acelaşi refren. Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine, şi ca să punem vorba românului şi mai la subiect: ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine, că o să ajungi să te rogi pentru mari semne şi minuni.
Ezitarea. E ca lenea. De ce să faci acum ceea ce trebuie să faci? De ce să iei acum o decizie banală? Să mai aştepte… că nu moare.

Decizii. Mici şi mari. Doar că la cele mari ajungi ezitând şi ocolindu-le, fugind de ele, evitându-le pe cele mici. Decizii mici? Hm… să mă rog, să nu mă rog? Să mă rog inainte sau după? Să mă duc la biserica mâine, sau să nu mă duc? Să tac sau să spun? Să compostez sau nu? Să mănânc sau să nu mănânc – în favoarea lui Esau (intrebarea bietului Iacov). Efectele diferă. Efectul deciziei pe care o iau şi al unei decizii pe care o ignor.

Atunci când era vorba despre decizii mari David lua efodul, intrând într-o stare de consacrare în faţa Domnului. Bine, dar a ştiut să se descurce cu deciziile mici (uneori luându-le chiar în favoarea duşmanului!), decizii pe care Domnul i le-a onorat mai târziu. Când mai tarziu? Atunci când de altfel, s-ar fi confruntat cu deciziile mari, dureroase, poate confuzii chiar.

Da, poate fi şi confuzia o consecinţă sau o cauză a subiectului şi iată-mă trecând la alta idée. Cu confuzia am păţit-o. S-a întâmplat să iau o decizie greşită, tocmai pentru că era foarte importantă şi am luat-o eu. N-am ascultat de nimeni şi am făcut cum am vrut. Mai trebuie să spun? M-a costat enorm şi anume un car mare de confuzie. Doamne, am făcut bine şi Tu eşti cel ce mă încearcă, sau am ales rău şi într-adevăr nu mi-am pus efodul când a trebuit să aleg? Şi astfel m-am trezit stăruind în rugăciune luni intregi, cerând un semn, o minune…

De ce decizii mici şi mari? Deciziile mici sunt şansele noastre. De ce să fii atent la decizii? Ca să-ţi poţi urmări scopul în toate îndatoririle. Lucrurile bune li se întâmplă celor care au răbdare. Şi cu deciziile. Urmăreşte-ţi visul, chemarea, acceptând deciziile ce ţin de tine - cele mici, adică.
Apropo de vise şi planuri - ni le facem, le avem şi asta e bine, dar cooperarea cu Dumnezeu e vitală. Deciziile mari sunt numai ale Tatălui, ca să fie bune. De ce? Pentru că unei oi i se nasc doi miei pe an, pe când lupoaicei doisprezece odată. Şi dacă n-ar avea păstor, n-ar mai exista oi.
“Domnul este Păstorul meu” este răspunsul nostru la orice dilemă. Cei ce sunt dependenţi de Dumnezeu sunt independenţi de oameni, iar cei independenţi de Dumnezeu sunt dependenţi de oameni. De aici încolo toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor disciplinaţi. “Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele” = Disciplina. Nu fi (eşti) independent. Depinzi de deciziile Lui şi ale tale, depinzi de evitarea lor.
Şi câte n-am mai putea spune despre aceste decizii şi hotărâri… Eu zic să luăm aceste decizii mărunte ce ţin de noi ca să-L putem lăsa liniştit pe Dumnezeu la cârma marilor începuturi de drum şi întrebări.