Va sa zica, decizii!?

scris de Gabriel Grămesc

De prea multe ori ne găsim în ceaţa unor situaţii limită, când nu ştim încotro s-o luăm. Se pare, însă, că momente ca acestea nu descriu o viaţă tumultoasă. Trăim prin decizii. Trăim să decidem. Trăim, deci decidem.
Ce poţi să spui despre decizii? Că sunt personale, subiective şi că ne asumăm responsabilitatea pentru ele? O, da, dar nu numai atât! Poate că puţini realizăm că omul, în momentul unei decizii, îşi asumă rolul lui Dumnezeu - acela de a crea ceva - un destin, o situaţie, o amintire. Şi suntem prea puţin conştienţi de faptul că viaţa ni se desfăşoară înainte şi-napoi ca un fir, cu o singură dimensiune, dimensiunea deciziilor şi alegerilor noastre. Sau poate El a pregătit pentru viaţa noastră un anumit curs, pe care noi îl împlinim în fiecare moment trăit. Să fie liber-arbitru, sau predestinare?

Oamenii au trăit veacuri întregi oscilând între aceste doua concepte. Hobbes zicea că un om este liber să facă ceea ce vrea, dar face cu necesitate ceea ce voieşte Dumnezeu (în contextul în care libertatea - absenţa impedimentelor externe la mişcare - este compatibilă cu necesitatea). Indiferent de filosofia după care-şi guverna un om viaţa, el continua să trăiască conform şi de pe urma deciziilor sale. Materialismul şi consumismul de azi ne-au făcut de multe ori să ne plafonăm în “cele ale gândirii”, împiedicându-ne să realizăm ce eveniment extraordinar şi universal este o viaţă umană, şi cum din ea converg, împletindu-se, toate celelalte. Iată, interdependenţa; comunitate. Aici suntem liberi să facem ce vrem, dar nu ne exersăm acest drept oricând şi oricum. Pentru că important este ce decidem, dincolo de orice dacă, pentru că vom fi judecaţi după deciziile luate.

Instituţia lui dacă începe să domnească atunci când un om renunţă să-şi asume trecutul şi deciziile luate. Bineînţeles, nu poţi să nu regreţi multe din alegerile făcute, dar asumarea lor înseamna a tinde spre desăvârşirea spre care îndeamna Dumnezeu: “fiţi sfinţi, căci şi Eu sunt Sfânt”. Asumarea înseamnă pocăinţă şi, implicit, îndreptare.

Există în fiecare om o artă de a trăi, o estetică a supravieţuirii. Ce-i şi cu norocul ăsta al unora? De cele mai multe ori este un instinct care, ascultat, duce la decizii bune – cazul speculanţilor la bursă, sau al strategilor militari, etc.
Suntem o lume de oameni diferiţi, de ciudaţi. Aruncaţi parcă într-un haos, părem a avea singura menire de a stârni curiozitatea cuiva care ne priveşte din afară şi aşteaptă să vadă cum ne mai descurcăm. Decizia este însuşi pasul sau forţa motrice care îţi îndreaptă viaţa spre un anumit destin. Oricare ar fi destinele noastre şi oricare ar fi deciziile luate, suveranitatea lui Dumnezeu ne ţine departe de haos. Suntem părţi dintr-un întreg mai mare decât ne putem noi imagina, după cum sugerează şi Ecleziastul. Toate lucrurile au vremea lor, şi tot ce a făcut Dumnezeu este bun. Ar trebui să ne fie frică să trăim şi să decidem în asemenea condiţii? Nu, din contră! Să visăm visele mari ale lui Dumnezeu, să trăim pentru devenirea întru asemanare cu Christos, căci aceasta este calea adevarului care duce la viaţă. Toate celelalte vin de la sine… “Toate lucrurile lucrează spre binele celui neprihănit” (parafrazare).

Suntem şi nu suntem liberi. Augustin, d’Aquino, Calvin, determiniştii, existenţialiştii ca Sartre au tot încercat să-i dea de capăt problemei. Noi, la fel. Daţi pagina!

Comentarii

• Ultima data cand am citit Cartea Proverbe si mi-am fixat in minte ca intelepciunea nu este o culegere de principii dupa care sa traiesti ci o PERSOANA ( cu referinta la persoana Domnului Isus Hristos) mi-am dat seama ca suntem liberi in luarea deciziilor,dar cat de buna e decizia ce o iei daca nu il ai pe Dumnezeu in tine? Nu il ai pe Dumnezeu, nu ai Intelepciunea si de aici …

  de csmin
  scris pe 8 October 2007