Interviu special: Cand Dumnezeu decide
scris de Laura Lavric
Ai fost pus în situaţia să accepţi planul pe care Dumnezeu l-a hotărât mai dinainte? Când El a luat deja o decizie, tu ce faci? Accepţi planul Lui, eşti supărat sau eşti convins că doar El decide ce e mai bine pentru tine?
Când într-o dimineaţă frumoasă de Aprilie Dumnezeu a hotărât să ia viaţa unei tinere de numai 18 ani într-un cumplit accident de maşină, foarte mulţi s-au întrebat : “De ce?”. Unii au acceptat planul Lui, alţii au cârtit… dar eu sunt convinsă că nimic de pe întreg pământ nu e la întâmplare. Dumnezeu are planificat totul mult mai bine decât ne-am putea noi gândi vreodată…
Iată părerile celorlalţi 4 tineri care se aflau în maşină împreună cu Ana Maria, tânăra despre care vă spuneam.
Adrian Lupascu
Adi, tu crezi că Dumnezeu a vrut să îţi transmită ceva personal prin acest accident sau doar să facă o trezire cu generaţia tânară?
“Ucenicii Lui L-au întrebat: ’Invăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?’. Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9:2,3).
Poate oare Dumnezeu să facă din suferinţa noastră o lucrare? Eu cred că din suferinţa mea şi a celorlalţi implicaţi în accident Dumnezeu a făcut o lucrare, în primul rând în viaţa mea şi apoi ştiu cu siguranţă că Dumnezeu a lucrat şi în viaţa altor tineri din toată ţara. Inainte de accident îmi făceam foarte multe planuri de viitor, dar mi le făceam ca şi cum aş mai fi avut de trăit mulţi ani, însă Dumnezeu mi-a arătat că El e în control şi secunda următoarea nu mai este a mea.
Gabriel Gulei
Gabi, nu cred că te-ai gândit vreodată că ţi s-ar întâmpla acest lucru, cum ai primit totuşi încercarea asta? Ştiu că familia şi prietenii ţi-au fost mereu aproape.
Aş vrea să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a lăsat suflare în trupul meu, ştiu că nu este meritul meu ci Harul Său care s-a revărsat peste mine!
Nu m-am gândit niciodată că mi se poate întampla un accident de felul acesta dar ştiu şi sunt convins că nu a fost nimic la întâmplare! Dumnezeu a ştiut ziua,ceasul ora şi minutul, El a fost cu noi şi a avut controlul asupra noastră… Accidentele ne aruncă într-o stare de confuzie, nu înţelegem în ce fel se vor aranja lucrurile în cele din urmă… dar nădăjduiesc că sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare! Domnul Isus m-a ajutat să accept voia Sa în viaţa mea şi tot ceea ce mi s-a întâmplat am primit ca din mâna Domnului!
Olivia Gavrilovici
Olivia, ai fost supărăta pe Dumnezeu pentru ce ţi s-a întâmplat sau accepţi că asta a fost voia Lui?
Nu am fost supărată deloc, ci din contră accept asta pentru că ştiu că asta e voia Lui!
Monica Andronic
Monica, poţi să enumeri câteva lucruri pe care le-ai învăţat în urma acestui accident?
Acest accident m-a marcat în mod profund, iar eu personal am înţeles că trebuie să-L slujesc mai mult pe Domnul şi să nu îmi risipesc viaţa cu nimicuri. M-am hotărât să trăiesc 100% pentru Domnul şi pot să spun că acum am mai multe motive de pocăinţa. Am învăţat să îi preţuiesc mai mult pe cei din jurul meu şi îmi dau seama că trebuie să ne facem timp pentru cei dragi pentru că nu ştim când vom pleca la Domnul. Nu trebuie să facem asta numai atunci când trecem prin încercari pentru ca să nu apară apoi regretele şi sentimentele de culpabilitate.
O întrebare adresată tuturor:
Aţi hotărât să luaţi noi decizii în viaţa voastră după acest accident?
Adrian
Accidentul m-a determinat să pun mai mult preţ pe veşnicia mea şi pregătirea mea ca să ajung acolo şi vreau să fiu ucenicul de care Dumnezeu la sfârşitul alergării mele să fie mândru. Viaţa e trecătoare, ne facem multe planuri ca să fim fericiţi, să avem pace şi ne dorim lucrul acesta din toată inima dar am realizat că planul lui Dumnezeu pentru noi este cu mult mai măret decât planul nostru pentru noi înşine. Lăsaţi-vă, tineri, în mâna lui Dumnezeu să vă modeleze, chiar dacă vor fi momente în care dalta lui Dumnezeu o să cioplească din voi şi o să suferiţi, să fiţi conştienţi că Dumnezeu vrea să facă din voi un chip asemănător cu al Său. In sfârşit, vă las versetul care în multe împrejurări grele din viaţa mea m-a întărit: “Ştim că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).
Chiar dacă câteodată o să vi se pară că Dumnezeu uită de voi să ştiţi că El nu uită niciodată pe cei ce Il iubesc şi chiar acele circumstanţe deloc plăcute lucrează spre binele vostru.
Gabriel
Hotărârile care le-am luat în viaţa mea după acest accident nu sunt puţine… Domnul le ştie pe toate şi mă rog să mă ajute să le duc la îndeplinire!
Ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inimă să fac e să mărturisesc celor din jur cum Dumnezeu a lucrat în viaţa mea şi Să-l fac cunoscut.
Doamne, ajută-mă să preţuiesc fiecare zi, ceas, secundă şi învaţă-mă cum să trăiesc pentru Tine!
Olivia
Nu ştiu ceilalţi ce au de gând, dar eu cel puţin îmi voi schimba viaţa mult şi voi medita mai mult la cuvântul Lui şi ştiu că deacum va trebui să trăiesc în teama de El.
Monica
Decizia mea este să mă rog Domnului pentru cei dragi care nu sunt toţi încă întorşi la Domnul. Vreau ca prin ceea ce voi face pentru Domnul ei să se pocăiască şi să se pregătească în fiecare zi pentru întâlnirea cu El, pentru că Domnul spune: “Vegheaţi că nu ştiţi ziua nici clipa când va veni Fiul lui Dumnezeu.”
Comentarii
Lasa si tu un comentariu
Cuprins
-
editorial
- Am decis sa revenim!
-
eseuri
- Azi am hotarat sa...
- Va sa zica, decizii!?
- La ce sa renunti?
- Ce conteaza cu adevarat
- Despre alesi si alegeri
- Decizii mici si decizii mari
- Cred ca... m-am indragostit!
- Decizia iti apartine!
- Tacerea lui Dumnezeu
Reclame
Comentarii recente
- Nu inteleg prieteniile acestea de ani de zile. Pana ajungi in casatorie, nu prea mai ai nimic de descoperit...
- Domnul Isus sa-si faca lucrarea in inima noastra,in mintea noastra si in sufletul nostru astfel Marea noastra...
- fara elogiere doresc sa se stie cine a scris acestea ->(studiu de 11 ani in teologie dogmatica si 5 ani de...
- gasesc multe concepte incuiate aici..Dumnezeu ne a creat finte sexuale..si ne a harazit cu cele de ce avem...
- mentionez ca am intalnit o in 2006 ,de aici si dupa un an jumate..(am ramas mental in 2007 desi sunt in...
Recomandari
Statistici
- 10056 vizite
- 4 online

Eu stiu ca Ana a fost luata la Vocea Domnului … ultima ei cantare a fost ” Caci daca traim pentru Domnul traim iar daca murim pentru Domnul murim” ea a murit pt Domnul pentru ca multi dintre noi sa isi intoarca privirile spre Tatal nostru si sa aleaga calea ingusta dar la sfarsit vei avea o cununa deosebita.. Asa si Ana… ea a stat mereu langa Domnul … nu prea a fost asa interesata de altele ca de DOmnul.. A fost o fiinta deosebita!! 1 tesaloniceni 4:13-18
Ma rog in mod deosebit pentru Gabi, Adi Olivia si Monica ca Domnul sa ii intareasca.. stiu ca nu este greu dar daca a fost cu voia Lui tot El ii va si ajuta sa mearga inainte cu El…
Domnul sa ne binecuvinteze ca sa stiim ceea ce alegem in aceasta viata pentru ca ziua de maine nu ne apartine..sa cautam comorile ceresti nu cele de pe pamant. ” Viata pentru noi nu este decat in CER!! “
Sunt prieten bun cu Gabi, chiar daca din cauza distantei nu prea ne-am auzit in ultimul timp. Acuma am aflat de ceea ce s-a intamplat. Ce sa spun …! M-a luat prin surprindere pentru ca nu ma asteptam la o asa veste din Romania! Gabi, … Monica, … Olivia, Adi … aduceti-va aminte de primele clipe cand l-ati intalnit pe Domnul in viata voastra. Atunci cand va atins inima, va cercetat… atunci cand a-ti varsat prima lacrima de pocainta. Si aducetiva aminte de ultima stare a voastra inainte de a pleca la Peniel. Se simte o diferenta? Cand Dumnezeu incearca o face pentru ca va iubeste cu iubire neestimata. A dat pe Fiul Sau pe cruce pentru voi, ca voi sa fiti mantuiti in numele Lui. Si Domnul Isus cand statea pe cruce, plin de chinuri, poate a fost un moment de o durere mai cumplita ca celelalte… ar fi vrut sa coboare de pe cruce… !? Insa a inchis ochii si va vazut privirile.
Adi , Gabi, Monica, Olivia… Ana Maria… si a zis SE MERITA! pt. niste tineri ca ei se merita… si s-a meritat nu-i asa? A meritat si pentru mine! Domnul sa va intareasca fratiorilor chiar daca va cunosc … sau nu!
si nu uitati un lucru cand Dumnezeu lasa incercare lasa si reusita iesirii din aceea incercare!
Domnul cu voi! Alex Balan !
consider ca dupa acest tragic eveniment, voi cei ramasi puteti canta o cantare de biriunta, care sa va ramana ca imn de aducere aminte spre slava lui d-zeu, imn din adancul sufletului udat cu multe lacrimi, ( ca si israrl dupa ce a trecut marea rosie). A-ti vazut moartea, dar a-ti vazut si mana protectoare a lui d-zeu, acum cunoaste-ti bine ce-nseamna biruinta data de d-zeu, ce-nseamna decizia lui d-zeu cu privire la fiecare persoana. hotararea lui d-zeu cu privire la prietena voastra care a trecut la cele vesnice, va ramane un semnal de alarma pentru tineretul generatiei 2007. Cel mai important din tot ce sa-ntimplat e sa-ntelegem cu toti ce-a vrut d-zeu sa vorbeasca voua, familiilor implicate, bisericilor implicate, orasului si tutoror celor ce vor auzi cazul acesta. voi veti ramine marturii vii, care va trebui sa duceti acest mesaj mai departe. d-zeu sa faca ca mesajul vostru sa trezeasca generatia tanara la o traire reala cu el in fiecare clipa. fei ca vom trai, sa traim pentru el si fie ca vom muri sa murim pentru el. (cu el pentru el in el). fiti binecuvantati!
consider k acest accident mi es putea intampla si mie ….pt ca si eu am fost la Peniel…..dar singurul care stie cel mai bn de ce i sa intamplat tocmai ANEI e doar DUMNEZEU care in indurarea si in bunatatea lui ce mare si desavarsita a facut cunoscut tinerilor k doar EL are intreaga putere in Cer si pe PAMANT….Cred k D-zeu a facut o trezire in tinerii din Romania si nu numai…A LUI SA FIE TOATA SLAVA,CINSTEA,GLORIA SI MARIREA IN VECI DE VECI..AMIN!!!FITI BINECUVANTATI!
stiu ca acolo a fost mana Domnului !De aceea va indemn sa traiti in frica de Domnul!El stie totul ,vede totul,sufera totul!!! Incredeti`va in El!GBY