Iadul


Matei 13:49,50 Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor
ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."

Indonezia. Cutremur. Valurile se revarsă peste oraşe întregi. Imagini cutremurătoare. Oameni care luaţi pe neaşteptate nu le vine să creadă până în ultima clipă.

Un reportaj pe care l-am văzut m-a şocat şi sper să rămână aşa până la sfârşitul acestei vieţi. Multe imagini filmate nu arătau neapărat oameni alergând şi strigând în gura mare. Am văzut un caz în care un grup de oameni martori fiind la moartea celorlalţi, au realizat cu groază că nici şansele lor nu sunt mai bune. Valurile continuau să crească şi locul lor de refugiu nu le conferea pentru mult timp siguranţă. Totuşi nimeni nu striga nimic. Nimeni nu se agita. Am verificat dacă nu cumva e stricat sonorul, dar era adevărat. Îşi aşteptau fără speranţă sfârşitul. Strigătele nu-i mai ajutau cu nimic pentru că nu era nimeni în jur. Nimeni.

Am conştientizat atunci un lucru grozav. Nu strigătul unui om la suferinţă este cea mai tragică imagine
pe care o poate vedea ochiul nostru. Strigătul la copil, la tânăr sau bătrân e încărcat de speranţe, de
iluzii chiar. Copilul strigă când îi e foame, suferindul strigă pentru ca cei din jur să-i acorde mai multă atenţie. Orbul din Biblie a hoinărit peste tot dar a început să strige în gura mare, atunci când a auzit de
un salvator.

De ce ar fi iadul mai prejos. "Plânsul şi scrâşnirea dinţilor" apar în Biblie de exact şapte ori, iar după
părerea mea sunt înţelese greşit. Iadul nu e locul unde lucifer cel mare cu coarnele-i pe măsură, pune lemne pe cazanul cu foc.

Dacă cuptorul din Matei 13:50 nu trebuie luat ad literam, nu văd de ce am trata altfel expresia "Plânsul
şi scrâşnirea dinţilor". Trebuie să înţelegem că Dumnezeu a încercat să redea pe limba noastră,
elemente pe care noi deocamdată nu le putem cuprinde. Mai mult traducătorul a încercat cea mai
simplă şi fidelă variantă pentru traducere, şi bine a şi făcut, ca nu care cumva cineva să se scuze în
faţa tronului că nu a înţeles ideea.

Specialişti în domeniul medicinii au descoperit că o persoană care suferă extrem de mult pe plan
psihic, determină astfel procese chimice în corp dintre cele mai nocive. Una din acestea este şi
scrâşnirea dinţilor. Stresul, lipsa de speranţă, frica, groaza, remuşcările sunt doar o umbră a ceea
ce se petrece în sufletul unui astfel de om.

Acum eu îndrăznesc să zic: şi dacă iadul nu este un loc al gălăgiei, dacă e un loc al liniştii extrem de enervante? Dacă e plin de fiinţe pe moarte, dar care nu mai mor niciodată? Strigătul pentru ajutorul
unui medic sau salvator ar fi complet inutil. Poate se aud doar nişte murmure şi nu din spate sau
din faţă ca să poată fi căutaţi, ci doar aşa ... în cădere.

Isus este evanghelia vieţii şi n-am eu de gând să schimb aceasta. Biblia tratează cu cea mai mare seriozitate acest subiect, dar noi dormim liniştiţi pe perna harului şi bunătăţii lui Dumnezeu. Orice lucru, cuvânt, faptă are o mai mare importanţă decât satisfacerea voii lui Dumnezeu. Ne fălim că trâmbiţăm adevărul despre

Dumnezeu şi fraţii noştrii. Ţineţi minte: Iadul este adevărul înţeles prea târziu! Haideţi să trecem, viaţa noastră prin filtrul unei conştiinţe autentice. Dacă vom fi după voia lui Dumnezeu, nu vom avea nimic
de pierdut. Eu nu aş risca, chiar dacă sunt penticostal de 60 de ani, nu de alta dar în primele secunde
după moarte, vei constata că de fapt tu nu ai murit! ci doar ai trecut într-o altă viaţă... nu de reîncarnare, ci de aşteptare a judecăţii lui DUMNEZEU.