Învierea Crăciunului

E greu să scrii ceva inedit despre Crăciun – mi se pare că în fiecare an folosim aceleaşi idei,
care deşi exprimă mult, se banalizează prin folosinţa continuă, şi sună gol. Apoi, parcă e tot
mai lung şi mai diluat Crăciunul cu fiecare an. Clopotele bisericii pe lângă care trec zilnic în
drum spre facultate au început încă din primele zile de decembrie să bată la ora fixă melodia unei colinde. Ghirlandele, luminiţele şi brazii şi tot felul de alte simboluri împodobesc deja de multă vreme toate vitrinele, iar în seara asta un cerşetor cânta la fluier „O noapte preasfinţită” fără ca cineva să-l ia în seamă. Parcă-mi plăcea mai mult acel Crăciun scurt şi „concentrat”,
când împodobeam bradul doar în seara de Ajun, dar trăiam cu toţii mai intens înţelesul Sărbătorii. Să fie numai copilăria de vină?

Poate că da, poate are de-a face cu melancolia trecutului. Dar nu-mi place să trăiesc doar
cu amintiri şi ştiu că Sărbătoarea se trăieşte în inima mea, şi de acolo trebuie să pornească,
nu din atmosferă, nu din tradiţie. Şi caut să regăsesc în fiecare an sensul real al Crăciunului
şi să-L sărbătoresc pe Isus, prietenul meu.

Citeam azi ultimul volum din „Cronicile Narniei” de C.S. Lewis, şi am dat peste un pasaj care
a reînviat înţelesurile Crăciunului în inima mea. Eroii cărţii sunt aruncaţi de duşmanii lor într-un grajd, evident spre a-i pedepsi. Spre surprinderea lor, lucru neştiut de cei care i-au aruncat înăuntru, dincolo de uşa grajdului se deschide de fapt o lume nouă, perfectă, în care îi
aşteaptă Christos. Iată dialogul lor:

„Se pare” spuse Tirian zâmbind „că grajdul văzut dinăuntru şi grajdul văzut dinafară sunt
două locuri diferite”.
„Da”, spuse lordul Digory. „Interiorul e mai mare decât exteriorul”.
„Da”, spuse şi Lucy, „şi în lumea noastră cu mulţi ani în urmă un grajd a adăpostit în
interiorul său ceva mai mare decât întreaga noastră lume”.

Ce simplă şi sublimă în acelaşi timp mi s-a părut această ultimă replică! De fapt, asta s-a întâmplat la Crăciun – o lume nouă s-a coborât odată cu Isus în grajd, o dimensiune nouă
a istoriei, în tăcere şi fără ghirlande şi luminiţe. Şi vraja asta s-a multiplicat apoi în inimile
tuturor celor care-L iubesc. În inimile noastre e uşa spre o lume mai mare, acolo începe adevărata noastră Patrie, acolo începe Veşnicia. În asta constă miracolul Crăciunului.

E greu să mai deosebeşti falsul de real când ai la îndemână atâtea falsuri. E greu să-ţi dai seama ce înseamnă Crăciunul când ţi se pun în faţa ochilor atâtea variante sclipitoare şi
golite de vraja lumii noi. Dar fie că vă impodobiţi casele sau nu, fie că respectaţi sau nu
tradiţiile, doresc să vă urez să purtaţi în voi, în vasele voastre de lut, lumi necunoscute şi nevăzute de ceilalţi, mai reale decât lumea în care călătorim pentru o vreme.

Crăciunul începe pe tăcute în inima ta. Trăieşte-l cu adevărat!